Recomandări:

Cosmin Dumitrache, omul din spatele obiectivului

Până pe 9 iunie, la Brașov, a avut loc a adoua ediție a singurului festival de film documentar și fotografie dedicat exclusiv naturii, de la noi din țară –...

„Songs of Earth”, în regia lui Margreth Olin și produs de Wim Wenders, deschide LYNX Festival 2024

„O capodopera cinematica transcedentala care poarta spectatorii intr-o calatorie spirituala. O oda adusa naturii, familiei si inevitabilitatii ciclurilor vietii.” - Film Fest ReportSongs of Earth (Cântecele Pământului) va fi...

A 7-a ediție Hoinar Festival începe pe 10 mai

Cea de-a 7-a ediție a Hoinar Festival începe mâine și va reuni la București, în perioada 10 - 14 mai, 15 artiști de talie internațională care vor susține 4...

Cele mai intense 100 de minute adunate de regizorul Șerban Georgescu

Şerban Georgescu are la activ mai bine de 25 de ani de experiență în domeniul documentarelor și advertisingului, lucrând pentru clienți de prestigiu, cu unii dintre cei mai importanți jucători din industrie. Din 2006 a colaborat constant cu companii de producție din Norvegia, Danemarca și Elveția pentru mai multe documentare recompensate cu multiple premii internaționale. Pe lângă „Cazul inginerului Ursu”, pentru care este și nominalizat anul acesta la Premiile Gopo, la categoria „Cel mai bun montaj”,  printre proiectele lui se numără „Everest”, „Varză, cartofi și alți demoni”, „Jurnalul familiei -escu”, „Killing Girls”, „A Beautiful Tragedy” și „Replika”.

„Cazul inginerului Ursu” este un documentar zguduitor în care, preț de 100 de minute, obiectivul camerei de filmat surprinde strânsa legătură dintre un tată și fiul său, o legătură care, asemenea unui stâlp de rezistență bine proiectat de un inginer constructor, a sfidat toate cutremurele ultimelor decenii.

Șerban Georgescu este unul dintre regizorii acestui film (alături de Liviu Tofan) și tot el semnează montajul. Nu este primul documentar al său care ridică la fileu publicului probleme puternice legate de societatea românească actuală și rătăcirile sistemului, însă este probabil primul a cărei misiune etică trebuie să continue mult după lansarea în cinema. Am povestit cu Șerban despre ce a însemnat să lucreze la acest subiect, despre intenția cu care a pornit și cum s-a transformat aceasta din 2020 și până acum, dar și despre intențiile sale de viitor.

Cum anume a pornit ideea documentarului „Cazul inginerului Ursu” și cât a durat de la idee la realizare?

În 2020, împreună cu Liviu Tofan – coregizorul filmului – ne propusesem să facem un film despre cutremurul din 1977 și despre urmările acestuia până în zilele noastre.

În procesul de documentare, Liviu a găsit într-o zi în arhive stenograma unei ședințe care a avut loc în 4 iulie 1977, ședință în care Ceaușescu îi amenință direct pe cei răspunzători de consolidările clădirilor afectate de cutremur: „Am dat astăzi ordin la Miliție și Procuratură, îi arestează și-i trimite în închisoare cine mai intră în casa oamenilor.”

La acea ședință, în sală se afla și inginerul Gheorghe Ursu, despre care știam că a trimis o scrisoare la Europa Liberă, ca să avertizeze populația de urmările deciziei lui Ceaușescu de a opri aceste lucrări. Acea scrisoare l-a costat viața, inginerul Ursu fiind mai târziu ucis în arestul Securității.

Pornind de la aceste fapte, filmul se contura destul de clar, doar că nu puteam ignora ce s-a întâmplat după 1989. Nu puteam ignora povestea lui Andrei Ursu – fiul lui Gheorghe Ursu, care în 1990 a început deja să caute vinovații și dreptatea în cazul uciderii tatălui său. Pentru cei care nu știu, povestea lui Andrei Ursu se întinde pe mai mult de 30 de ani de luptă în Justiție.

Ajungând în acest punct, ne-am dat seama că va fi greu de urmărit un film cu atât de multe direcții și care acoperă o perioadă de timp atât de lungă – din 1977 până în 2022.

Și pentru că în 2022 Înalta Curte de Casație și Justiție urma să dea verdictul final în cazul inginerului Ursu, ne-am hotărât să ne axăm mai puțin pe cutremur și mai mult pe justiție.

Cum a fost prima întâlnire cu Andrei Ursu?

Liviu îl știa pe Andrei de mai mulți ani și avuseseră mai multe întâlniri, dar eu îi cunoșteam povestea doar din presă. Știam de cei 30 de ani în care acest om a avut puterea să-și continue lupta și mă așteptam să cunosc o persoană „radicalizată” de acest efort, o persoană căreia i se citește pe față ura față de sistem. Nimic mai greșit. Am întâlnit un om echilibrat, extrem de bine documentat, cald, de un bun simț mai rar întâlnit chiar și în societatea civilă din zilele noastre. Iar toate acestea au făcut ca toate lucrurile să meargă mai departe foarte ușor și bine.

Care a fost principala intenție pe care v-ați setat-o când ați început să lucrați la documentar? Și cum vă poziționați față de ea după lansare?

Așa cum am povestit deja, intenția inițială a fost aceea de a face un film despre cutremurul din ’77, dar apoi a devenit clar că povestea inginerului Ursu și a celor 34 de ani de luptă în justiție duși de fiul său este în sine mult prea importantă și complexă și nu poate fi spusă în paralel cu o altă temă mare. Așadar intenția inițială s-a transformat în cea de a face cunoscută această poveste care altfel risca să rămână, pentru noile generații, inexistentă, îngropată în zgomotul miilor de povești legate de degradare morală sau despre iluzia glamului care inundă uzual media și industria de entertainment. După lansare nu s-a schimbat mare lucru, în continuare aceeași dorință o avem: să-l prezentăm pe inginerul Ursu celor care încă nu-l cunosc; să expunem reperul sănătos și etic pe care Andrei Ursu îl lasă ca moștenire istoriei contemporane. Iar momente precum cel pe care l-am trăit pe 4 aprilie, la Union, când sala a fost plină, predominant de tineri care apoi au rămas să discute cu noi, onorează această intenție.

Care vi se pare că este cea mai dificilă parte în producția unui documentar de acest tip?

Fiindcă povestea se întinde pe niște decenii, una dintre greutăți a fost lipsa martorilor la evenimente.

Un alt aspect sunt documentele. E vorba de mii de pagini de arhivă, cu informații multe și dense, în cazul nostru cu termeni juridici complicați, cu care publicul larg nu este familiarizat. Ceea ce impune o rigoare deosebită, ca să poți construi o poveste coerentă, dar și atrăgătoare pentru public în același timp.

Aveți un dublu rol pe genericul filmului: regia și montajul. În care dintre ele v-ați simți mai provocat și de ce?

Montajul a fost cel mai dificil. Așa cum am spus și mai sus, dacă spuneam toată povestea, cu toate implicațiile ei, ieșea probabil un film de 6 ore. Povestea lui Andrei a fost prezentată în presă de multe ori, dar accentul s-a pus acolo mai ales pe demersul juridic. Ori noi din start ne-am hotărât să scoatem în evidență și caracterul extraordinar al celor doi. Moralitatea și curajul tatălui de a-și pune viața în pericol pentru adevăr; determinarea și puterea fiului de a duce această luptă în Justiție, atât de mult timp.

Provocator a fost și să ilustrăm toată povestea astfel încât să nu fie plictisitoare pentru public – și cred că echilibrul dintre momentele dramatice și cele vesele, dintre emoție și rațiune a ieșit foarte bine.

Documentarul este regizat alături de Liviu Tofan. Cum a fost experiența, au existat anumite delimitări între aspectele de care v-ați ocupat fiecare sau a fost o participare colaborativă care nu poate fi separată?

Nu e primul proiect la care lucrăm împreună și formăm deja o echipă solidă. Ne-a ajutat enorm faptul că Liviu era chiar redactor la Europa Liberă în 1977, era acolo când au primit scrisoarea inginerului Ursu, era acolo când a aflat vestea uciderii inginerului Ursu, iar după 1989 a urmărit îndeaproape epopeea lui Andrei. Cred că acest mix de două generații – cel puțin în cazul nostru – se dovedește a fi foarte bun. Ne place să lucrăm împreună.

Documentarul a avut mai multe proiecții speciale, cu dezbateri, anul trecut, atât în București cât și în țară, în cadrul festivalurilor unde a fost proiectat. Care a fost reacția publicului?

Sălile au fost pline cu oameni de toate vârstele. Stând față în față cu ei, așteptând întrebările, m-am uitat atent la fețele lor aproape împietrite, care întotdeauna aveau nevoie de câteva minute ca să-și revină după șoc. Filmul este ca un pumn în plex, iar sentimentul de revoltă împotriva corupției din justiția română era mai mult decât evident. Dar nu pot să uit nici momentele în care sala l-a aplaudat minute în șir pe Andrei, regăsind în el reperele de care o națiune are atât de mare nevoie, ca să mai poată crede în demnitate și dreptate.

Problema e că în sălile astea pline vin, de fapt, atât de puțini dintre noi… Ei sunt aceia cărora încă le pasă.

La finalul lunii iulie a anului trecut, Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat sentința definitivă în cazul inginerului Ursu, în urma căreia inculpații au fost achitați definitiv. În acest context, care credeți că rămâne principala miză a documentarului?

De-a lungul istoriei au existat peste tot oameni condamnați pe nedrept. Doar că unele națiuni au ales – chiar și după decenii – să rejudece unele din acele procese în care oameni valoroși au fost acuzați pe nedrept, ca să le facă dreptate chiar și post-mortem. E vorba de națiuni sănătoase, care au puterea să recunoască și să accepte că din când în când sistemul greșește, dar lucrurile trebuie îndreptate. Nu este și cazul nostru: torționarii inginerului Ursu încă trăiesc, dar au fost declarați nevinovați, în ciuda dovezilor copleșitoare care îi incriminau. Una dintre motivațiile ÎCCJ în achitarea lor a fost că în anii ‘80 Securitatea nu era opresivă, nu a făcut poliție politică. Marea miză a filmului este să facă dreptate familiei Ursu. Și chiar dacă Justiția a hotărât ce a hotărât, pentru cei care au văzut filmul este mai mult decât evident că marii câștigători, din punct de vedere istoric și moral, sunt Andrei și Gheorghe Ursu.

Și astăzi există oameni care au curajul inginerului Ursu, dar uităm repede numele lor. Pădurarul care a fost omorât pentru că s-a opus tăierilor ilegale de lemne. Polițistul care a avut curajul să povestească de fărădelegile din cadrul Poliției. Doctorița care a vorbit prima oară deschis despre infecțiile nosocomiale din spitale. Și mulți, foarte mulți ca ei. Iar o altă miză a filmului este conștientizarea efectelor pe care curajul acestor oameni îl poate avea în societate – schimbări de legi, de atitudini, de comportament, etc. Doar că acești oameni nu trebuie lăsați singuri și nu trebuie uitați !

Toate documentarele a căror regie ați semnat-o adresează, sub o formă sau alta, probleme sociale. La ce să ne așteptăm în continuare, lucrați la ceva nou?

La anul se împlinesc 10 ani de când am filmat Varză, cartofi și alți demoni, povestea unui sat din Dâmbovița care produce 10% din varza și cartofii din România, dar care – citându-l pe Vrabie, unul dintre personaje – nu știe și să le vândă. Așa că m-am hotărât să mă întorc să văd dacă demonii au rămas acolo, ce s-a schimbat în sat, dacă oamenii și-au făcut sau nu asociații etc.

Subiectele pe care le abordez sunt în general subiecte care mă preocupă și după terminarea filmărilor, așa că pentru mine e important să mă întorc și să văd ce s-a întâmplat între timp, dacă s-a întâmplat ceva.

Ați luat în considerare să ficționalizați vreunul din subiectele abordate până acum în documentar?

În Occident, în mod sigur până acum s-ar fi făcut un film în care inginerul Ursu să apară ca un erou adevărat, așa cum a fost, de fapt.

În România, unde Justiția i-a declarat nevinovați pe cei care l-au ucis în beciurile Securității, se fac foarte puține filme despre asemenea oameni extraordinari. Și dacă aș scrie un scenariu de ficțiune despre o astfel de poveste puternică, experiența mi-a arătat că șansele de a primi finanțare sunt infime.

Mă tem că festivalurile caută mai degrabă exotismul sărăciei și degradării morale, care pare să se vândă mai bine decât gesturile de curaj admirabil.

 

Nou

Cosmin Dumitrache, omul din spatele obiectivului

Până pe 9 iunie, la Brașov, a avut loc...

„Songs of Earth”, în regia lui Margreth Olin și produs de Wim Wenders, deschide LYNX Festival 2024

„O capodopera cinematica transcedentala care poarta spectatorii intr-o calatorie...

A 7-a ediție Hoinar Festival începe pe 10 mai

Cea de-a 7-a ediție a Hoinar Festival începe mâine...
spot_img

Ai citit?

Cosmin Dumitrache, omul din spatele obiectivului

Până pe 9 iunie, la Brașov, a avut loc...

„Songs of Earth”, în regia lui Margreth Olin și produs de Wim Wenders, deschide LYNX Festival 2024

„O capodopera cinematica transcedentala care poarta spectatorii intr-o calatorie...

A 7-a ediție Hoinar Festival începe pe 10 mai

Cea de-a 7-a ediție a Hoinar Festival începe mâine...

3 experiențe de trăit la Săvârșin, jud. Arad

Săvârșin este un loc legat de Regalitate și de...
spot_imgspot_img

Cosmin Dumitrache, omul din spatele obiectivului

Până pe 9 iunie, la Brașov, a avut loc a adoua ediție a singurului festival de film documentar și fotografie dedicat exclusiv naturii, de...

„Songs of Earth”, în regia lui Margreth Olin și produs de Wim Wenders, deschide LYNX Festival 2024

„O capodopera cinematica transcedentala care poarta spectatorii intr-o calatorie spirituala. O oda adusa naturii, familiei si inevitabilitatii ciclurilor vietii.” - Film Fest ReportSongs of...

A 7-a ediție Hoinar Festival începe pe 10 mai

Cea de-a 7-a ediție a Hoinar Festival începe mâine și va reuni la București, în perioada 10 - 14 mai, 15 artiști de talie...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.