O muziciană de cameră activă, Daria Tudor a cântat cu artiști precum Mihaela Martin, Patricia Kopatschinskaja și Zakhar Bron, în săli de la Werner Hall din Statele Unite la Akishino Hall – Kyoto, Japonia.
Absolventă a Universität der Künste Berlin la clasa Pascal Devoyon și Björn Lehmann, este recomandată de către pianista Elisabeth Leonskaja și a studiat cu Maria João Pires la Queen Elisabeth Music Chapel.
Câștigătoare a premiului Best Young Artist of the Year la Festivalul Internațional de pian Art of the Piano Cincinnati 2019, Daria Tudor este coordonatoarea Hoinar Festival, unul din puținele evenimente autohtone care propune o abordare inovatoare a muzicii clasice, ocolind etichetele rigide și natura sa abstractă.
Festivalul are loc în perioada 10 – 14 mai, la București (Teatrul ACT, Ateneul Român) și evenimentele din program promit experiențe autentice, pentru toate vârstele. Evenimentul de deschidere, „Songs of the Clown”, la nașterea căruia Daria a participat direct, ajunge pentru prima oară în România, după premiera de la Staatstheater Mainz (Germania), din vara trecută.
Povestea celor doi clovni, Pierrot și Arlechin, servește ca punte între copilărie și maturitate, iar concertul va combina muzica clasică cu proiecții multimedia și fragmente din filme mute celebre.
Despre evenimentele din programul de anul acesta, despre cât curaj ai nevoie pentru a face un festival de muzică clasică în România, dar și despre necesitatea acestor inițiative am povestit direct cu Daria, care se pregătește zilele acestea intens de ediția cu numărul 7 – Hoinar.Carnaval 2024.
Un festival de muzică clasică în România, anul 2024. Aș tinde să spun că e o inițiativă curajoasă. M-ai contrazice? 😊 Dar, dincolo de asta, cât de necesară ți se pare? Și de ce?
Nu, nu te contrazic deloc. Este într-adevăr o inițiativă curajoasă, însă tind să cred orice manifestare culturală sau artistică necesită curaj. Într-o lume care se mișcă uneori mai repede decât poate omul percepe în mod natural, arta, de orice fel, necesită timp. Și aici nu mă refer la timpul de pregătire, la munca de culise, ci la timpul necesar perceperii mesajului, la timpul publicului. Participarea la un eveniment artistic reglează ceasul biologic. Și cred că asta e extrem de necesar. Cred că omul nu are voie să uite ce poate face el singur, fără vreun ajutor extern, câte gânduri, câte sentimente poate avea de unul singur. Și mai ales cât de diferite sunt acestea de la om la om. Muzica clasică în special îndeamnă la răbdare și generează încredere. V-ați gândit vreodată că, deși nu puteți citi o partitură muzicală, ea totuși vă produce o reacție, o emoție atunci când o ascultați? Din audierea unei conversații într-o limba străină nu înțelegem niciun cuvânt, nu are niciun sens. Dar tonul vocii, intonația ne ajută să deducem din context dacă e de bine sau de rău. Ei bine, asta este muzica, asta face muzica și de asta este ea necesară. Ne învață să ascultăm.
Tu locuiești la Berlin, unde predai și pian. Cât de diferită este acolo percepția asupra unui eveniment de muzică clasică față de România? Care sunt asemănările?
Berlinul este un mozaic cultural. Vorbim despre unele dintre cele mai bune orchestre ale lumii, cele mai bune case de operă, de asemenea. Să nu uităm de universități. Pe de altă parte, Berlinul oferă la aproape fiecare colț de stradă evenimente alternative. Este foarte greu de comparat situația de la Berlin cu cea din România. Un lucru este însă pentru mine clar. În Germania muzica clasică nu generează teamă, nu este percepută ca un element abstract sau elitist. Majoritatea copiilor au avut în mână, cândva, un instrument muzical.
Care este cel mai împlinitor lucru al activității tale? Dar cel mai obositor?
Cu siguranță momentul în care simt că am stârnit o reacție este cel mai împlinitor. Când spun reacție nu mă refer la felicitările de după concert. O amintire, o întrebare, o nelămurire, uneori chiar și o critică, venite sincer din partea ascultătorilor sunt primite ca o binecuvântare. Ele sunt dovada faptului că am trăit împreună pentru câteva minute. Oboseala, cel puțin în viața mea, nu vine de la munca în fața pianului. Sămânța acestei oboseli este plantată bine din momentul în care am înțeles că, de cele mai multe ori, un artist duce două vieți, asta dacă vrea să și supraviețuiască: una-i cu multe calendare, cu computer, călătorii, telefoane, predat, eventual și ceva…cred că îi zice supermarket, acolo unde se găsesc de-ale gurii; alta-i viața în fața pianului. Acolo e bucătăria mea, acolo îmi aduc aminte de ce am ales să nu mă opresc la prima viață pe care v-am menționat-o.
Care este cel mai important aspect pe care crezi că un eveniment de muzică clasică ar trebui să îl atingă, în 2024, an de glorie al Erei Digitale?
2022 a fost și el an de glorie al Erei Digitale în comparație cu 2021, la fel și 2023 față de 2022. Și iată 2024 față de 2023. Asta nu se va schimba, este un parcurs normal la care iau și eu parte. Iată însă un exemplu de lucru care nu s-a schimbat: Imnul Europei, pe muzica lui Ludwig van Beethoven. De ce? Pentru că mesajul este încă actual și va continua să fie actual. Cred că evenimentele de muzica clasică trebuie orientate spre mesaj. Toată muzica a fost compusă într-un anumit context, fie el de ordin personal sau politic. A criticat, a glorificat, a distrat, a îndemnat. Și, spre deosebire de alte genuri, muzica clasică a oferit și soluții.
Din perspectiva ta, cu ce vine în plus Hoinar Festival față de alte evenimente de același tip din România?
Fiecare spectacol al festivalului este tematic. Toți artiștii implicați muncesc, aș spune chiar că slujesc acestei teme. Întrebarea principală în crearea acestor spectacole a fost: ce dorim să transmitem, nu ce dorim să cântăm ca să ne pună în valoare. Știați oare că sunt atâtea tipuri de clovn câte personalități? Sau că multe basme ale copilăriei au fost puse pe note muzicale de compozitori din toată lumea? Sau că problemele comunicării la distanță au fost ilustrate muzical cât se pate de actual deja la începutul secolului trecut? Ce înseamnă oare Carnavalul Animalelor și de ce a scris Saint-Saens această lucrare? Iată câte o întrebare pentru fiecare spectacol. Asta și mult mai mult decât atât aduce Festivalul Hoinar în ediția de anul acesta.
Cum ați decis formatul programului de anul acesta și tema-umbrelă de „Carnaval”?
Au fost câteva lucrări muzicale pe care le-am avut în minte de mult timp. Unele dintre ele în primă audiție în România (din spectacolul Songs of the Clown), altele poate prea puțin interpretate (Vocea umană). Pe măsură ce am pus piesele de puzzle cap la cap, am întrezărit așa-zisul șlagăr muzical: Carnavalul Animalelor. Și tot așa și conceptul umbrelă: avem clovni, avem basme, avem măști și povești. Cum să îi spunem altfel oare?
Dacă ar fi să folosești doar 3 cuvinte prin care să descrii festivalul… care ar fi?
Sincer. Uman. Actual.
Vei fi prezentă pe scenă în 3 din cele 4 evenimente din program. Pentru care din ele ai mai multe emoții și de ce?
Mi-e așa de greu să aleg, încât prefer să spun că voi avea emoții mai mari acolo unde nu voi participa 🙂 Sigur că nu e chiar așa, dar simt că toate spectacolele au aceeași valoare pentru mine, că îmi doresc ca scopul fiecăruia să fie atins. O încărcătură specială în momentul de față o are însă Songs of the Clown, fiind concertul de deschidere. Eu vor fi Pierrot în acest spectacol și e tare greu pentru un neîndemânatic-introvertit ca mine să tragă cortina. Lăsând puțin gluma deoparte, Songs of the Clown este și un proiect căruia, împreună cu Verena Tönjes, i-am dat naștere. A avut premiera la Staatstheater Mainz în iunie 2023, iar acum simt că îmi aduc copilul pentru prima dată acasă.
Pentru ediția de anul acesta, este ceva ce ți-ai fi dorit să se întâmple, în plus, și nu ați reușit să concretizați? De ce?
Da. Mi-aș fi dorit să aflu că măcar o asociație a clovnilor de spital este încă activă în România. Am aflat însă că nu e așa. Mi-aș fi dorit ca măcar parte din Songs of the Clown să ajungă în câteva spitale de copii. Să aducă un zâmbet acolo unde este mare nevoie de el. Sper ca în curând, într-o formă sau alta, să putem face asta. Sunt însă recunoscătoare faptului că, ulterior festivalului, spectacolul A fost odată un pian va ajunge în trei școli bucureștene. Într-una dintre ele mulți dintre copii vor auzi și vor pune mâna pe un pian pentru prima dată.
Cu ce ți-ai dori să plece acasă oamenii care vor veni la evenimentele din festival?
Sper ca fiecare persoană din public să plece acasă cu un sunet, un gest, un cuvânt, o imagine de care aveau nevoie. Cu o amintire frumoasă și cu dorința de a-și mai crea astfel de amintiri în sălile de teatru sau de concert.
FOTO: Damir Babacic
