Sharm El-Sheikh este una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Egipt, cu vreme prietenoasă aproape tot anul, servicii bune și mai ales accesibile. În februarie, de la -15 grade în București am trecut direct la +20 în Sharm El-Sheikh, orașul turistic din Peninsula Sinai. Am ajuns aici cu agenția Join UP! după un zbor de aproximativ 3h.
În România, deși Hurghada a fost istoric stațiunea preferată pentru 80% dintre turiști, Sharm El Sheikh câștigă tot mai mult teren ca o alternativă atractivă. Zboruri charter către Sharm El Sheikh sunt operate de Join UP! din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Oradea. În sezonul de vară 2025 (1 aprilie – 30 septembrie), Join UP! estimează că va transporta aproximativ 32.000 de turiști către Sharm El Sheikh și 28.000 de turiști către Hurghada.
Am stat la hotelul Savoy, aflat în faimosul Soho Square, care este foarte curat, are mâncare bună, variată și un personal amabil.
După o săptămână de stat în Sharm El-Sheikh, am ales trei experiențe pe care le recomand.
Scufundări în Marea Roșie
Am fost în rezervația naturală Ras Mohamed, un parc național situat în extremitatea sudică a Peninsulei Sinai, la aproximativ 12 km de orașul Sharm El Sheikh. Înființat în 1983, acesta a fost primul parc național din Egipt și acoperă o suprafață totală de 480 km², din care 345 km² reprezintă zona marină.
Ras Mohamed se află la confluența Golfului Suez și Golfului Aqaba, ceea ce îi conferă o poziție geografică unică, iar reciful de corali din Marea Roșie găzduiește peste 220 de specii de corali și peste 1.000 de specii de pești. Este un spectacol incredibil subacvatic și ar fi păcat să-l ratați, mai ales că scufundările au un preț accesibil (în funcție de durată și locație) și pot fi completate și cu o scurtă ședință foto în jurul recifului, astfel încât să aveți și amintiri cu care să vă lăudați. Pentru mine a fost prima scufundare, iar instructorul a avut grijă să fie făcută în siguranță. Am coborâr aproximativ 10metri, iar acomodarea cu echipamentul nu este dificilă, dar necesită atenție sporită. Nu e deloc greu de respirat sub apă la fel cum nu este deloc dificil ca într-o clipă de neatenție sau o grimasă necontrolată să vă treziți cu apa sărată (Marea Roșie este una cu cea mai mare salinitate din lume) în gură, senzație deloc plăcută și foarte periculoasă.
Pe ambarcațiunea cu care am fost în larg există echipamentul de scunfundare, inclus în prețul experienței, dar cum era destul de uzat și nu neapărat pe mărimea potrivită, este recomandabil să închiriați costumul de neopren de la mal (în centrul la care am apelat noi costa 6 dolari/persoană).
Deșertul Egiptean
Egipt înseamnă 93% deșert. În Peninsula Sinai puteți experimenta un deșert care are și stânci, tabere de beduini, dar și ruine ale unor adăposturi alimentare cu o vechime foarte mare. Aici este Muntele Sinai (Muntele Moise), locul unde se crede că Moise a primit Tăblițele cu cele 10 Legi. Am fost cu jeep-ul prin deșert și am completat experiența la malul Mării Roșii cu o plimbare cu cămilele.
Cafeneaua Farsha
Puține locuri pot lăsa o impresie atât de puternică precum această cafenea amenajată pe o stâncă la malul Mării Roșii. Este situată în zona Hadaba, la aproximativ 10 minute de mers cu mașina de Piața Veche din Sharm. Decorată cu obiecte antice, uși vechi, scaune și dulapuri, oferă o atmosferă specială. Zona de așteptare este ca un bazar tradițional, inclusiv cu locuri de luat masa, iar aici trebuie să vă luați un bon de ordine, până se eliberează un loc astfel încât să coborâți scările către terasa pe care este amenajată cafeneaua principală Farsha.
Nu există mese și scaune convenționale, băuturile sunt servite pe tăvi metalice mari și vă bucurați de ele așezați pe covoare. Apusurile de aici sunt spectaculoase, însă serile sunt cu adevărat magice, ținând cont că întregul decor este luminat și întreaga stâncă prinde viață la lăsarea serii. Prețurile sunt accesibile și este recomandabil să aveți cash.
Viza pentru Egipt și Sharm El Sheikh
Intrarea în Egipt presupune obținerea unei vize online sau direct la sosirea pe aeroport. Aceasta costă 25USD. Pentru turiștii care vin doar pentru Sharm al-Sheikh, Nuweiba și Taba, cu o ședere limitată de până la 15 zile, viza nu este necesară. Ei obțin gratuit o ștampilă de permis de intrare la sosire, care permite deplasarea în toate destinațiile din Sinaiul de Sud, inclusiv Dahab. Dacă luați în calcul o vizită și la piramide, în Cairo, viza este obligatorie iar obținerea ei este mai complicată după părăsirea aeroportului.