Recomandări:

„Songs of Earth”, în regia lui Margreth Olin și produs de Wim Wenders, deschide LYNX Festival 2024

„O capodopera cinematica transcedentala care poarta spectatorii intr-o calatorie spirituala. O oda adusa naturii, familiei si inevitabilitatii ciclurilor vietii.” - Film Fest ReportSongs of Earth (Cântecele Pământului) va fi...

A 7-a ediție Hoinar Festival începe pe 10 mai

Cea de-a 7-a ediție a Hoinar Festival începe mâine și va reuni la București, în perioada 10 - 14 mai, 15 artiști de talie internațională care vor susține 4...

Daria Tudor, câștigătoare a premiului Best Young Artist of the Year la Art of the Piano Cincinnati 2019

O muziciană de cameră activă, Daria Tudor a cântat cu artiști precum Mihaela Martin, Patricia Kopatschinskaja și Zakhar Bron, în săli de la Werner Hall din Statele Unite la...

Cosmin Dumitrache, omul din spatele obiectivului

Până pe 9 iunie, la Brașov, a avut loc a adoua ediție a singurului festival de film documentar și fotografie dedicat exclusiv naturii, de la noi din țară – LYNX Festival.

Programul de anul acesta a inclus 13 documentare, 5 vernisaje foto, 3 masterclass-uri și mai multe ateliere pentru copii. Din cele 13 documentare din program, 9 dintre ele au putut fi văzute pentru prima oară de publicul din România. Printre aceste premiere naționale au fost și documentarele Wild Transylvania (r. John Murray), Ținutul Zimbrului (r. Dan Dinu) și Arhitecții naturii (r. Dan Dinu).

Ce au în comun aceste 3 producții, dincolo de faptul că aduc noi perspective și informații despre zone fabuloase ale României? Pe Cosmin Dumitrache, omul care a observat  aceste zone din spatele obiectivului și a ajutat la aducerea acestor imagini pe ecran mare.

Am povestit cu el despre parcursul său de după lansarea România Sălbatică, al cărui director de imagine a fost, despre cele trei premiere din cadrul LYNX Festival și culisele lor, dar și despre planurile de viitor.

Au trecut 3 ani de la aventura lansării România sălbatică. Ce au însemnat ei pentru tine, profesional? S-a schimbat ceva în traiectoria ta după lansarea documentarului realizat alături de Dan Dinu?

Clar, a fost un avânt puternic în producțiile de film documentar de natură de la noi din țară, am continuat după lansare să producem mai multe proiecte mai mici, de filme de scurt-metraj, realizate alături de diverse ONG-uri. Iar pe parcurs am început lucrul la un nou film documentar amplu, despre Delta Dunării, la care lucrăm intens de 2 ani de zile. Sigur, nu aș spune că toate aceste realizări s-au întâmplat 100% datorită lansării România Sălbatică, a fost un proces cumva organic, dar catalizat de vizibilitatea pe care ne-a oferit-o documentarul și amploarea pe care a avut-o în rândul publicului. Dar noi eram angrenați destul de intens pe această zonă de producție de documentar de natură, de altfel nici nu sunt foarte mulți care fac genul acesta de filme în România, așa că la un moment dat a fost firesc ca toate entitățile care aveau în plan sau aveau nevoie să producă acest gen de filme să ne contacteze.

Anul acesta, în programul LYNX Festival, se regăsesc 3 filme la care ai lucrat: Wild Transylvania, Ținutul Zimbrului și Arhitecții naturii. Cum e asta pentru tine și cu ce speri să plece publicul acasă după vizionarea lor?

Înainte de toate, mi se pare un lucru extraordinar că festivalul este la a doua ediție, crește și sper să devină o tradiție. Bucuria mea e cu atât mai mare că am reușit să lucrez la producții noi, care să fie gata la timp pentru festival și pe care să le putem prezenta în premieră publicului la ediția aceasta. Wild Transylvania s-a legat, de fapt, odată cu participarea noastră cu România Sălbatică la Wildscreen, unde l-am cunoscut pe regizorul și producătorul John Murray, care lucra la un film despre România și atunci a văzut potențialul nostru și a decis să colaborăm, să ne implice în a-l ajuta cu realizarea acestei producții. Publicul va pleca după proiecția lui cu o abordare nouă legată de natura și obiceiurile noastre, una văzută prin perspectiva unui străin, nu a cuiva născut și crescut în România. Și cred că e important să ne vedem țara și prin lentile diferite. Documentarul îmbină partea de natură cu partea de tradiții și cultură populară, sunt și multe secvențe cu animale care au fost documentate și în România Sălbatică, dar aici poveștile lor sunt spuse diferit. După vizionările Ținutul zimbrului și Arhitecții naturii, sincer, sper ca publicul să plece cu informații și profunzimi noi despre zonele mai puțin cunoscute ale țării și ecosistemele lor, unde există o biodiversitate mare. Chiar dacă unele zone prezentate în aceste documentare sunt pe circuitul turistic al iubitorilor de natură, sunt multe lucruri care nu sunt observate și despre care nu se știu informații destul de importante. La Vânători Neamț, de altfel, tot proiectul care a inclus re-amenajarea parcului și partea de promovare duce către dorința ca parcul să devină unul dintre punctele principale ale interesului turistic, dincolo de cea pe care o oferă prezența mânăstirilor din acea zonă și care e concentrată mai mult pe zona spirituală.  Sper ca din aceste documentare să triumfe componenta lor educațională și să apropie noile generații de natură.

Dacă ar fi să folosești un singur cuvânt să le descrii, pe fiecare în parte, care ar fi acela?

Wild Transylvania – puternic. Ținutul zimbrului – poezie. Arhitecții naturii –  provocare.

Care a fost aportul tău în realizarea Wild Transylvania și cum a fost să lucrezi alături de John Murray?

Mi-a făcut mare plăcere să lucrez alături de John, chiar dacă am făcut-o pentru un timp scurt. John avea deja în teren echipe de filmare, așadar eu am încercat să completez în cazul secvențelor unde mai avea nevoie de material. Mi-a venit natural și ușor să lucrez la proiect, deoarece deja cunoșteam zonele, ambientul, specificul – știam exact „cu ce se mănâncă”, dacă putem spune așa. Am încercat să-i ofer sfaturi și ponturi despre anumite zone, habitate, specii care ar putea fi introduse în film. Partea de filmare propriu-zisă a fost destul de simplă pentru mine, după toată experiența cu România Sălbatică, dar a adus și ea noutăți chiar și pentru mine – iar aici mă gândesc la o secvență anume, filmată de Înviere la Mărginimea Sibiului. Povestea era legată de perechile de berze care-și fac cuiburile în aceste sate din toată Transilvania, pe case / clădiri / stâlpi, iar ideea era să împletim ideea faptului că berzele își fac aceste cuiburi și cresc noile generații în comuniune cu oamenii. Iar în căutările noastre de astfel de cuiburi pe care să le surprindem, am ajuns la Sibieni, unde am găsit un astfel de cuib chiar lângă Biserica din sat. Și am integrat povestea loc cu ritualul slujbei de Înviere… a ieșit ceva foarte puternic și emoționant, a fost o combinație de lumini, de natură și om în comuniune și armonie.

Ai văzut varianta finală a documentarului sau o vei vedea și tu, pentru prima oară, în festival? Cum ți s-a părut? Cum a fost experiența pentru tine?

Eu am văzut prima variantă de montaj, știu că John a mai ajustat ceva la ea, așadar putem spune că varianta finală o s-o văd pe ecran mare la LYNX Festival. La prima variantă m-am uitat de două ori. John a trimis-o cu rugămintea explicită de a-i oferi feedback, așadar prima dată m-am uitat cu un ochi foarte critic și m-am gândit ce anume ar mai putea fi îmbunătățit și ajustat. Dar a doua oară mi-am permis să-l privesc așa cum ar face-o orice spectator și a fost extrem de plăcut, am observat și ceea ce mi se pare că e deja „semnătură” lui – o mulțime de cadre cu răsărituri și apusuri, ai senzația că tot filmul în sine e un răsărit și un apus. Sigur, sunt cele mai spectaculoase cadre într-un film de natură. Mi-a plăcut foarte mult mix-ul pe care l-a făcut: secvențe cu lumini calde, cu munți, cu pajiști, cu sate. O combinație hibridă între wild-life și factor uman.

Care ți se pare ție cel mai fascinant lucru pe care Transilvania, ca regiune, îl are, spre deosebire de altele?

De departe satele săsești. Am mai lucrat recent, acum maxim 2 ani, la un proiect de promovare a zonei Colinelor Transilvaniei și chiar dacă eu deja trecusem prin satele mai mari din acea zonă – Viscri, Saschiz etc. – care sunt populare în circuitele turistice, nu intrasem niciodată în detaliu să văd ce oferă aceste sate, dar și cele mai mici de lângă ele. Iar cu ocazia aceea am descoperit un patrimoniu cultural fabulos, cu multe meșteșuguri și obiceiuri păstrate, multe evenimente autentice. Sigur, și biodiversitatea Transilvaniei e fascinantă, prin prisma pajiștilor cu flora specifică, unică la nivel european, sunt multe specii de plante și flori care nu se mai regăsesc în altă parte în Europa.

Ținutul Zimbrului este, de fapt, un scurt-metraj – 16 minute de imagini absolut impresionante. Ai avut din start un plan specific, o agendă anume de urmărit în ceea ce privește filmările? Ne poți da câteva detalii sau ceva din culise interesant despre conceperea lui?

Ținutul zimbrului a venit în viețile noastre ușor prin surprindere, nu era inițial în plan să-l facem, am început să lucrăm la el anul trecut, prin iulie, am filmat în 3 runde – o tură vara, una toamna, alta iarna. Am vrut să surprindem cumva toate anotimpurile, iarna am avut cele mai mari emoții pentru că nu știam dacă vom prinde zăpadă, ținând cont de cât de puțină zăpadă a fost în toată țara… chiar dacă până la urmă câteva din cele mai spectaculoase cadre sunt filmate fix iarna. Am avut un plan făcut alături de cei de la Parc, pentru că trebuia să corespundă proiectului lor de a include în mod specific anumite zone, iar noi ne-am legat și de partea spirituală și culturală a locului, am introdus și referințe la scriitori celebri ai zonei, ne-au mai venit idei și pe parcurs… Noi nu știam atât de bine zona, pentru că nu fusesem de foarte multe ori acolo, dar am încercat să fructificăm la maxim ceea ce am descoperit.

La documentarele de natură este oricum foarte important să fii flexibil, să fii gata să te adaptezi din mers. Așa a fost și apropos de secvențele de iarnă. Noi vorbisem cu cei de la parc să ne anunțe imediat cum ninge, ei au făcut asta și efectiv ne-am urcat în mașină și am plecat în acel moment. Culmea e că noi atunci urmăream prognoza îndeaproape și trebuia să ajungem și în Deltă, pentru documentarul nostru, să filmăm când îngheață. Iar planul era să ajungem mai întâi în Deltă, pentru că prognoza așa arăta – că e foarte frig acolo, încă de cu câteva zile înainte de ninsoarea de la Vânători. Dar Delta nu a înghețat rapid, pentru că apa era prea caldă, așa că a avut nevoie de mai multe zile ca asta să se întâmple. Așa că ne-am dus mai întâi la Vânători și după ce am terminat acolo ne-am zis că probabil tot mai trebuie să așteptăm câteva zile, dar fix când ne întorceam din Neamț, înainte să facem dreapta, să venim spre Brașov, ne-a sunat partenerul din Deltă: „Haideți, că a înghețat!”, așa că ne-am schimbat traseul și am mers acolo…

Iar asta e cea mai importantă lecție pe care o înveți în teren, la documentarele de natură – că niciodată nu vei putea să respecți un plan făcut de acasă 100%. Mereu va interveni ceva sau vei descoperi la fața locului altceva care completează ideea inițial sau te inspiră la ceva nou. Dar mie asta-mi place cel mai mult la genul acesta de producție, că mergi în teren și ești într-o căutare continuă, trăiești emoție și suspans continuu.

„Arhitecții naturii” surprinde povestea reintroducerii castorilor și a zimbrilor în Munții Făgăraș, prin eforturile Fundației Conservation Carpathia. De ce sunt importante eforturile de acest gen pentru ecosistem?

Proiectele Conservation Carpathia sunt toate foarte faine și de o amploare pe care, sincer, la începuturile colaborării noastre cu ei, acum undeva mai bine de 10 ani, când și ei erau mai la început, nu o realizam. Pe parcurs, văzând din teren toate direcțiile pe care se dezvoltă, pe lângă partea de conservare și refacere a habitatelor forestiere, privind către încercarea lor continuă de a schimba economia dezvoltată pe exploatarea lemnului într-una bazată pe turism, mai precis pe ecoturism, mi-am dat seama ce luptă complexă și de durată este, pentru că implică schimbarea unor mentalități foarte vechi.

Revenind la povestea cu reintroducerea anumitor specii în ecosistem, are la bază niște studii foarte concrete de fezabilitate și expertize despre zone, despre populații. Zimbrii au fost aduși din mai multe țări, nu doar de la noi – Germania, Polonia, Spania, UK –  pentru că dacă ar fi din aceeași zonă / familie, ar putea exista probleme în cazul reproducerii și specia ar fi mult mai vulnerabilă. Castorii i-au adus de la noi din țară, dar din zone cât mai diverse – practic au încercat să-i ia din zone suprapopulate și să-i aducă în cele în care exista un dezechilibru mare.

Iar toate aceste eforturi sunt făcute pentru că  zimbrul și castorul, exact cum spune și titlul seriei, sunt niște arhitecți esențiali în natură – ei formează niște habitate în care se dezvoltă multe alte specii care beneficiază direct de oazele pe care le formează ei. De exemplu, zimbrii creează ochiuri de luminiș în pădure unde se dezvoltă puieții, arborii mici care altfel nu ar putea să crească din cauza tufișurilor care le-ar acapara toată lumina. Castorii, după ce își formează barajul, creează mini-bălți unde se dezvoltă o mulțime de amfibieni, insecte, hrană pentru pești, care la rândul lor devin hrană pentru mamifere și tot așa. Lucrurile acestea sunt interconectate în natură. Practic, prin activitatea umană din ultimii ani s-au creat niște dezechilibre destul de mari în natură, iar fără eforturile unor astfel de inițiative lucrurile ar degenera și mai rău.

Care a fost cea mai mare provocare pe durata filmărilor pentru „Arhitecții naturii”?

Au fost câteva. Prima care-mi vine în minte este o zi din vară în care am umblat mai bine de 20 de kilometri pentru a filma câteva cadre cu o turmă de zimbrii. Mai ales că inițial se anunța a fi o misiune ușoară – una dintre femele avea tracker, era monitorizată, deci puteam ști în timp real unde se află, iar zimbrii uzual sunt niște animale pe care nu numai că nu ai cum să le ratezi, dar sunt și destul de pașnice în prezența omului, îi poți filma mai ușor decât alte specii. Și ne apărea că sunt la 500 de metri de noi, ne duceam, dar ei continuau să se tot deplaseze mai rapid decât și să-și schimbe direcția continuu față de cum anticipam noi. La un moment dat, după mult mers, i-am găsit, am luat câteva cadre, dar s-au speriat și au fugit, noi nu am renunțat, între timp ne-a prins și o ploaie torențială… minunat! Chiar atunci, în zona în care eram, am observat că puțin mai sus se afla o poiană cu o deschidere mai mare, de unde se vedeau și munții Piatra Craiului foarte frumos, și ne-am gândit că poate și ei vor observa și vom avea noroc să se ducă spre acea zonă. Ceea ce s-a întâmplat, după vreo 2 ore, acolo au dat de vegetație în abundență, așa că au mâncat, s-au liniștit, am putut și noi să filmăm pe îndelete.

Care din cei 2 arhitecți ți s-a părut mai greu de „urmărit” și de ce?

Castorul, clar. Pentru că este un animal nocturn, are activitate extrem de puțină spre deloc pe timpul zilei. Vara, fiind zilele mai lungi, ne-am concentrat eforturile în a-i descoperi, am sperat că vor ieși mai devreme… am reușit cu această strategie să filmăm câteva cadre, dar așa cum vor observa cei care vor urmări serie majoritatea secvențelor cu ei sunt montate din ceea ce am surprins pe camera-traps, noaptea. Am reușit sp avem și o secvență foarte reușită pe timp de zi la una din bălțile formate de ei, pe care le urmăream… am stat la pândă 3 zile pentru ea, la un moment dat mi-a venit mie ideea că aș avea mai mult succes dacă mi-aș pune hide-ul în apă, ca să fiu cumva la nivel, să pot observa rapid dacă traversează lacul. Mi-am luat niște pantaloni speciali de pescar, mi-am pus hide-ul în apă, până la brâu și efectiv am stat acolo ore în șir, camuflat. A meritat, într-un final… a ieșit un castor chiar la 2 metri de mine… A fost o experiență interesantă, nu mai stătusem în apă până acum ca să filmez.

Din perspectiva ta, de ce sunt importante inițiativele precum LYNX Festival? Cu ce ți se pare că vine valoros festivalul în peisajul cultural și/sau educațional românesc?

Înainte de toate, nu mai există un festival de acest gen în România. Iar publicul din România are nevoie de acces la astfel de conținut, atât pentru a descoperi informații legate de natura din țara noastră, dar și din alte părți ale lumii. Expunerea la aceste imagini și informații, ajută la conștientizare și la apropierea față de natură și față de provocările cu care ea se confruntă ca urmare a activităților umane.  Și văzând perspective din întreaga lume cred că ne poate ajuta să înțelegem mai bine să multe provocări sunt comune, indiferent din zona în care suntem și că, de fapt, ne aflăm toți „în aceeași oală” și ar trebui să ne facem partea fiecare. Iar faptul că în cadrul LYNX fiecare proiecție este însoțită de dialog direct cu publicul, fie cu cineva din echipa filmului, fie cu un specialist în subiectul abordat de documentar, de la un ONG sau Asociație de profil, face experiența să fie și mai valoroasă. Pentru că oferă o înțelegere și mai în profunzime a subiectului, oferă șansa oamenilor să întrebe ce nu au înțeles sau să ceară explicații sau informații în plus direct de la oamenii cu adevărat abilitați să răspundă.

Planuri de viitor?

Așa cum deja am zis, urmează Delta Sălbatică. Inițial ne doream să lansăm documentarul anul viitor, chiar la LYNX ediția 3, dar cred că e posibil să ne mai luăm ceva timp, să ne mai dăm o trecere prin toate sezoanele, ca să fim siguri că acoperim așa cum ne dorim toate poveștile, să scoatem tot ce e mai bun. Dar clar rămâne proiectul cel mai amplu pe care-l avem în lucru pentru viitor, va fi un lung-metraj pentru cinema, căruia îi vom face și o variantă pentru TV de 2-3 episoade, pe formula în care am făcut și cu România Sălbatică. Și, cu siguranță, vom continua să ne implicăm în realizarea de scurt-metraje alături de Fundațiile și Asociațiile care vor avea nevoie de noi.

Cine este Cosmin Dumitrache

Cosmin lucrează în domeniul producției video de mai bine de 12 ani, a învățat foarte mult prin practică, iar faptul că și-a dorit întotdeauna să se perfecționeze l-a ajutat să își dezvolte creativitatea.

Din 2012 s-a alăturat echipei România Sălbatică și a început să colaboreze cu Dan Dinu la realizarea mai multor documentare.

A realizat filme despre natură și protecția mediului alături de cele mai importante ONG-uri din domeniu, cum ar fi WWF, Propark sau Conservation Carpathia. Unele dintre aceste filme au fost selectate la festivaluri de film internaționale și au câștigat premii importante. Alături de Dan Dinu a colaborat la producții ce au fost difuzate de BBC, Nat Geo Wild sau HBO Europe. Mai multe despre documentarele realizate de Cosmin găsiți pe www.ntdfilm.ro.

Nou

„Songs of Earth”, în regia lui Margreth Olin și produs de Wim Wenders, deschide LYNX Festival 2024

„O capodopera cinematica transcedentala care poarta spectatorii intr-o calatorie...

A 7-a ediție Hoinar Festival începe pe 10 mai

Cea de-a 7-a ediție a Hoinar Festival începe mâine...

3 experiențe de trăit la Săvârșin, jud. Arad

Săvârșin este un loc legat de Regalitate și de...
spot_img

Ai citit?

„Songs of Earth”, în regia lui Margreth Olin și produs de Wim Wenders, deschide LYNX Festival 2024

„O capodopera cinematica transcedentala care poarta spectatorii intr-o calatorie...

A 7-a ediție Hoinar Festival începe pe 10 mai

Cea de-a 7-a ediție a Hoinar Festival începe mâine...

3 experiențe de trăit la Săvârșin, jud. Arad

Săvârșin este un loc legat de Regalitate și de...

Festivalul Suflet de România păstrează tradiția

Ultimul weekend din aprilie este pentru festivalul Suflet de...
spot_imgspot_img

„Songs of Earth”, în regia lui Margreth Olin și produs de Wim Wenders, deschide LYNX Festival 2024

„O capodopera cinematica transcedentala care poarta spectatorii intr-o calatorie spirituala. O oda adusa naturii, familiei si inevitabilitatii ciclurilor vietii.” - Film Fest ReportSongs of...

A 7-a ediție Hoinar Festival începe pe 10 mai

Cea de-a 7-a ediție a Hoinar Festival începe mâine și va reuni la București, în perioada 10 - 14 mai, 15 artiști de talie...

Daria Tudor, câștigătoare a premiului Best Young Artist of the Year la Art of the Piano Cincinnati 2019

O muziciană de cameră activă, Daria Tudor a cântat cu artiști precum Mihaela Martin, Patricia Kopatschinskaja și Zakhar Bron, în săli de la Werner...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.