„Un bărbat pe nume Otto” este o adaptare a cărții lui Fredrick Backman (bestsellerul nr. 1 din New York Times ”A Man Called Ove”) și un remake al filmului suedez de Hannes Holm, care se bazează și pe romanul autoarei.Nu am văzut pelicula din 2015 și nici nu am citit cartea, dar filmul de acum m-a convins să caut să pătrund mai mult în această poveste.
La suprafață, pare povestea unui văduv ursuz care caută să-și urmeze soția cât mai rapid. „Un bărbat pe nume Otto” este însă mult mai mult decât un film cu o poveste simplă. Arată cum ne construim uneori legături atât de puternice, încât atunci când se rup pare că și viața noastră se termină cu ele. Mai arată și cum Universul face ca oameni buni să intre în viața noastră la momentul potrivit pentru a ne ajuta să punem mai mult sens în situații aparent inexplicabile. Dacă mai era nevoie de (încă) un film pe tema asta, arată că prietenii adevărați îți vin în ajutor mereu și știu să-ți rămână alături oricât de dificil ar fi acest lucru.
Filmul este și dramă, dar și comedie. După lacrimi treci rapid la hohote de râs. Probabil am cernut filmul prin experiențe personale recente și de aici impactul lui. Totuși nu cred că va fi vreun spectator care să regrete timpul petrecut în fotoliul confortabil de cinema și toate emoțiile pe care i le trezește povestea. Tom Hanks, Manuel Garcia-Rulfo, Mariana Trevino și Kailey Hyman își intră foarte bine în roluri. Două ore trec rapid și aproape nici nu mai contează că rezultatul este previzibil și se poate intui de la începutul filmului. Tot ceea ce oferă povestea până atunci construiește un bagaj valoros de stări care merită despachetat pe îndelete acasă, în familie, oferind câteva teme bune de discuție.