„Lucrurile se schimbă dacă ai răbdare cu cei din jur”. Asta mi-a spus Alex Zorilă, coordonatoarea PRIDE. Cred că e una dintre cele mai puternice lecții – pentru că de regulă tindem să ne schimbăm noi pentru a ne adapta mediului în care trăim, dar atunci când asta nu ține doar de voință sau opțiuni personale, răbdarea devine o virtute. Răbdare să îți spui povestea, să nu judeci și să-i lași pe ceilalți să-și ia timpul necesar pentru a înțelege ceva care este total diferit față de cum au crezut.
PRIDE este o exprimare colorată și în tușe exagerate pentru a atrage atenția. Dar viața comunității nu este atât de stridentă. Doar că uneori e nevoie să strigi pentru a trăi liniștit. Sau cel puțin asta caută să arate Alex Zorilă cu PRIDE.
Când ți-ai descoperit spiritul activist și cum ai ajuns la cârma organizării evenimentului Bucharest PRIDE?
Prima oară când am luat contact cu lumea activismului LGBTQIA+ a fost în 2015. Eram la liceu în clasa a 12-a, iar un coleg de clasă mi-a povestit despre Asociația Accept care organizează evenimente și sprijină comunitatea LGBTQIA+. Mi-am dorit să cunosc alte persoane ca mine, eu fiind out față de mine și față de cei din jur cu orientarea mea de lesbiană încă de pe atunci. Așa am început să fac voluntariat la Accept. La scurt timp a apărut oportunitatea să coordonez echipa de voluntari Accept, iar mai apoi coordonarea Bucharest Pride.
Visul meu la Accept a fost să creez la rândul meu pentru persoanele din comunitatea LGBTQIA+ oportunități de vizibilitate, exprimare creativă și acceptare în comunitate. Cred că mi-am descoperit spiritul activist treptat, în timp ce și eu, la rândul meu, căutam o comunitate în care să simt că aparțin.
Ai întâmpinat prejudecăți la nivel personal și profesional? Cum le-ai făcut față?
Am absolvit în 2021 Facultatea de Farmacie „Carol Davila” din București. Cât timp am fost elevă în clasa a 12-a, cât și studentă la facultate, am avut o poziție asumată public prin interviuri și diverse organizări comunitare de persoană out din comunitatea LGBTQIA+. Desigur, această poziție mi-a adus destul de multe critici și priviri acide, dar le-am adresat de fiecare dată direct și mi-am educat colegii și profesorii despre importanța de a-mi asuma public identitatea queer în societatea românească.
Nu regret decizia de a fi out în acest mod. Pentru fiecare persoană care mă judeca și mă întreba pe holul facultății de ce nu pot să țin aceste lucruri despre mine private, alte 10 persoane veneau către mine să-mi spună că și ele sunt LGBTQIA+, dar nu se simt în siguranță să-și facă coming out-ul. Coming out-ul meu a ajutat alte persoane care credeau că sunt singure în acel liceu și în acea facultate. Am absolvit Facultatea de Farmacie ca lesbiană out, votată de majoritatea colegilor din an șefă de an, șefă de serie și sefă de grupă. Lucrurile se schimbă dacă ai răbdare cu cei din jur.
De curând ai lansat ”Spații aparte”. Care este povestea cărții?
Spații Aparte este o carte activistă, care îmbină trecutul cu prezentul comunității femeilor queer și persoanelor non-binare care se identifică drept lesbiene, bisexuale, pansexuale, etc., pentru care am scris, căutat materiale și intervievat persoane dintr-o lipsă puternică de informații și de vizibilitate, pe care le resimt profund ca lesbiană trăind în România.
Cartea este împărțită în câteva capitole generale, care conțin autoetnografii (eseuri scurte scrise de mine, unele despre mine) cu scopul de a scoate la iveală experiența unei lesbiene implicată în activitățile comunității LGBTQIA+ și de a supune unei analize consensuale propria mea viață, cu scopul de a trage anumite concluzii despre comunitatea lesbienelor din România. Aceste autoetnografii tind să apară la început de capitol, dar nu reprezintă o regulă, ci doar o tendință, des încălcată.
Capitolele conțin materiale de arhivă care au o legătură directă și relevantă cu viața femeilor LBTQ+ din România, pe care le-am găsit în biblioteca asociației Accept, cât și în mediul on-line și în diverse cărți LGBTQIA+. Materialele din arhivă sunt intercalate cu o istorie orală, capturată prin 22 de interviuri care au avut loc în anul 2022, luate unor femei LBTQ+, cât și unor persoane care se identifică ca fiind lesbiene, dar nu și ca femei.
Am avut lansări ale cărții în Timișoara, Brașov și Iași, iar pe 22 iulie în cadrul Bucharest Pride 2023, la Arthub de la ora 17:00 voi avea ultima lansare.
Cartea aceasta are potențialul de a aduce oameni împreună. Ea poate fi creatoare de spații sigure pentru comunitatea noastră prin discuțiile pe care le creează și le-a creat la aceste lansări. Lansări la care am plâns împreună, ne-am plâns împreună și am chestionat discriminarea și invizibilitatea prin care trece comunitatea noastră. Cartea este disponibilă în Cărturești și la editura Fractalia.
Revenim la Bucharest Pride, cel mai amplu proiect în care ești implicată. Lucrezi de mulți ani la organizarea lui. Urmărindu-i evoluția în timp, cum simți că îi ajută un demers de acest gen pe membrii comunității din România?
Când am venit la Accept în 2015 eram doar 4.000 de participanți la marș, în 2022 am fost 15.000. Observând această comunitate în toți acești ani sunt sigură de faptul că lucrurile se schimbă. Sunt sigură de faptul că toate eforturile și sacrificiile pe care le-am făcut alături de colegii mei de la Accept au schimbat lucruri importante pentru comunitatea LGBTQIA+ din România și am avut șansa de a vedea această schimbare. Mă uit pe lista în care am trecut colaboratorii mei pentru Bucharest Pride 2023, o listă care conține aproape 100 de persoane, majoritatea LGBTQIA+. În 2015 puteam doar spera la o asemenea implicare din partea comunității. Bucharest Pride este organizat de asociația Accept, dar valoarea sa stă în întreaga comunitate și aliații săi care se implică în organizare prin evenimente, performance-uri, participare și sprijin.
Cât durează și ce fel de resurse implică organizarea?
Am început organizarea Bucharest Pride 2023 din toamna anului 2022. Anul acesta m-am ocupat de partea de fundraising a Pride-ului, pe lângă coordonarea echipei și organizarea evenimentelor din cadrul săptămânii Pride, a marșului și a Pride Park-ului.
Bucharest Pride a devenit un festival în toată regula, cu mii de participanți, iar eforturile echipei Pride sunt pe măsură. Munca depusă în comunicare, campanii, PR, producție, coordonare voluntari (120 de voluntari) și a juriștilor Accept în colaborarea cu autoritățile sunt cruciale. Organizarea Bucharest Pride este diferită de organizarea altor festivaluri prin faptul că este organizat de și dedicat unei comunități vulnerabile, care trece prin discriminare și prejudecăți în fiecare zi, iar acest lucru face ca atenția la detalii să fie foarte importantă.
Cum se desfășoară PRIDE în România comparativ cu alte țări?
Liber. Participarea și colaborarea pentru Bucharest Pride este deschisă tuturor persoanelor care fac parte din comunitatea LGBTQIA+ și care își doresc să sprijine comunitatea LGBTQIA+. Bucharest Pride se deosebește de alte Pride-uri din alte țări prin invitația de a contribui cu evenimente, performance-uri, spații, standuri, etc. Invitația de a crea acest Pride împreună.
Care este cea mai frumoasă amintire a ta de la PRIDE?
Finalul marșurilor este foarte special. Să vezi mii de oameni împreună celebrându-și existența și fiind mândri de cine sunt este foarte special. Când urc pe scenă să mulțumesc echipei și partenerilor noștri am privilegiul de a vedea asta, iar acesta este unul dintre puținele momente în care toți, oricât de diferiți am fi, suntem împreună.
Tema ediției din acest a evenimentului este Visible Love, Visible Families. Cum ați ales-o și ce evenimente ați programat în săptămâna PRIDE pornind de la asta?
Anul acesta am primit decizia în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și alții vs România de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Această decizie susține dreptul la căsătorie în România a cuplurilor formate din persoane de același sex. De aceea, la Bucharest Pride 2023 ne vom concentra asupra sentimentului de familie, cât și a dreptului comunității LGBTQIA+ de a avea o familie, indiferent de orientarea sexuală și romantică, cât și identitatea de gen.
Fie că vorbim despre familia în care ne naștem sau cea pe care ne-o creăm mai târziu în viață, la Pride 2023 vom aduce în discuție acel lucru pe care toate familiile ar trebui să îl aibă în comun: dragoste necondiționată. Ca în fiecare an, vrem să îi facem pe toți cei din jurul nostru să simtă această iubire, împreună, uniți, pentru un viitor incluziv și queer.
În cadrul Bucharest Pride 2023 organizăm „inVIZIBIL#3”, o expoziție cu 20 de portrete ale unor persoane trans au avut bucuria de a ne prezenta o parte din familia lor. În cadrul Pride Park va avea loc un atelier despre relații queer, „Cum să fii un partenerx mai bun pentru partenerul tău trans” care se va concentra asupra vieții de familie a persoanelor din comunitate. În cadrul Picnicului Juridic la care invităm comunitatea să ni se alăture, familiile LGBTQIA+ vor putea adresa întrebări juriștilor Accept despre viața de familia și protecția acesteia. Mai mult, Marșul Bucharest Pride 2023 de pe 29 iulie va aduce împreună numeroase familii LGBTQIA+ care au nevoie de protecție și recunoaștere.