#experiențaIdeoIdeis va continua pentru 20 de liceeni

0
66

Esența experienței de învățare prin artă, care a marcat în ultimii 18 ani evoluția a mii de adolescenți din România, a ajuns la începutul acestui an în 8 noi orașe din țară. #experiențaIdeoIdeis a debutat în a doua parte a lunii februarie cu o serie de Capsule de teatru și deșteptări organizate la Bârlad, Bistrița, Craiova, Roman, Roșiorii de Vede, Sfântu Gheorghe, Tulcea și Zalău. Timp de 6 zile, peste 200 de adolescenți au avut ocazia să se conecteze la ei și la ceilalți, prin intermediul jocurilor și exercițiilor propuse de trainerii invitați în orașele lor – artiști și pedagogi din lumea teatrului și a filmului.

În urma participării la Ideo Ideis Capsule de teatru și deșteptări organizate în țară, 20 de liceeni au fost selectați în următoarele etape. În această vară, ei vor participa la Tabăra de arte performative și revelații, unde vor crea, sub îndrumarea profesioniștilor din domeniu, un spectacol de teatru și un film de scurtmetraj.

Mara Coman (Bistrița), Alexandra Diaconeasa și Cosmin Băicoianu (Roșiorii de Vede), Elena Todiruță și Teodora Pechianu (Bârlad), Andra Oneață (Craiova), Alexia Blănariu (Roman), Emerențiana Corlade (Sfântu Gheorghe), Raluca Spiridon (Tulcea) și Patricia Fodoca (Zalău) sunt cei 10 finaliști selectați pentru a construi un spectacol de teatru în tabăra de creație din vară. Alături de ei, alți 10 adolescenți vor veni în tabără și vor fi implicați în realizarea unui film de scurtmetraj: Valeria Motofelea (Bistrița), Șeicaru Alexandru și Diana Petcana (Roșiorii de Vede), Ioana Micu și Rareș Chiriac (Bârlad), Irina Jiroveanu (Craiova), Medeea Husaru (Roman), Vlad Țigănuș (Sfântu Gheorghe), Andreea Bondarev (Tulcea) și Ioana Tarba (Hiro), din Zalău. Cei 20 de adolescenți au fost selectați de echipa proiectului, alături de trainerii de teatru și film din fiecare oraș, pe baza rezultatelor și implicării acestora în timpul atelierelor, ținând cont și de dorințele și abilitățile specifice exprimate de participanți.

Pentru toți ceilalți liceeni care au răspuns invitației de a participa la Capsulele organizate în orașele lor, atelierele din prima etapă a proiectului au reprezentat o bună ocazie de a-și găsi și exprima propria voce. Rezultatele exercițiilor la care au luat parte de-a lungul celor 6 zile de ateliere nu s-au lăsat așteptate. Invitați să descrie într-un singur cuvânt experiența participării la ateliere, liceenii și-au exprimat entuziasmul apelând la termeni precum emoție, dezvoltare, conectare, cunoaștere, fericire, libertate, inspirație sau revelație.

„Am aruncat la gunoi gândul că persoanele din jurul meu sau orașul în care locuiesc mă pot împiedica să fac ce îmi place pentru a ajunge la cariera mult dorită în viitor. Am învățat că totul depinde de mine și doar de mine.”, a declarat unul dintre cei peste 200 de adolescenți participanți la Capsule, la finalul atelierelor. „Înainte de ateliere nu aveam așteptări, însă odată cu prima interacțiune cu trainerii și colegii, a început una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea. Am plâns în hohote la despărțire și în timpul drumului spre casă.’’, a subliniat un alt participant.

Printre cei care le-au fost traineri de-a lungul celor 6 zile s-au numărat: Vlad Purdel și Patrick Brăila (Bârlad), Nicoleta Hâncu și Nicolae Constantin Tănase (Bistrița), Liviu Romanescu și Tudor Platon (Craiova), Ana Turoș și Cristian Pascariu (Roman), Liviu Chițu și Simona Constantin (Sfântu Gheorghe), Ilinca Prisăcariu și Andreea Lăcătuș (Roșiorii de Vede), Cristina Casian și Claudiu Mitcu (Tulcea), Cristian Grindean și Alex Pintică (Zalău). Fiecare dintre ei a resimțit întâlnirea cu liceenii ca pe o experiență revelatoare, iar cea mai grea misiunea lor a fost aceea de a selecta doar 20 de participanți pentru următoarele etape.

„Experiența capsulelor Ideo de la Craiova, întâlnirea cu tinerii din comunitate, m-a încărcat cu liniște și încredere. Am cunoscut oameni autentici, cu o forță de expresie deosebită. Mi se pare extrem de valoros drumul pe care Ideo Ideis îl bate pentru a ajunge la alte comunități mici și mijlocii din România, reușind să aducă o licărire în ochii adolescenților, acea scânteie pe care o vezi an de an, în vară, la Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis din Alexandria.’’, a declarat actorul Liviu Romanescu, directorul Festivalului de teatru tânăr și trainer de teatru în cadrul Ideo Ideis Capsule de teatru și deșteptări.

La rândul său, actrița Ana Turoș, trainer de teatru în cadrul atelierelor susținute la Roman, a subliniat faptul că a simțit că ceea ce face are sens și poate să inspire. „Am fost extrem de entuziasmată de întâlnirea cu niște adolescenți inteligenți și curioși, care mi-au dat o doză sănătoasă de optimism și energie. A fost interesant să văd cum în patru zile au închegat un grup în ciuda diferențelor dintre ei și i-am admirat pentru toleranța și spiritul lor de echipă. Mi-au confirmat bănuiala că am avea multe de câștigat dacă în loc să vorbim despre prăpastia dintre generații ne-am concentra pe ce putem învăța de la cei mai tineri.”, a spus actrița.

„Am avut un sentiment puternic de deja-vu, încă din prima zi, de parcă îi știam pe aproape toți de undeva. Acest sentiment se prea poate să fi fost indicatorul că, într-un spațiu sigur, unde lucrăm împreună, cu implicare, vulnerabilitate, pasiune și creativitate, se poate naște o comunitate puternică și solidară de artiști tineri într-un mediu cel puțin provocator.”, a adăugat regizorul Patrick Brăila, la fel de impresionat de întâlnirea cu adolescenții.

#experiențaIdeoIdeis va continua cu o nouă provocare pentru cei 20 de liceeni selectați în urma participării la Ideo Ideis Capsule de teatru și deșteptări. Explorarea poveștilor locale va fi principala lor misiune în cele ce urmează. Până pe 31 martie, folosindu-și abilitățile nou dobândite și exprimându-și curiozitatea antrenantă intens în timpul atelierelor, liceenii vor deveni culegători de mituri urbane și istorii personale. În căutarea lor, în fiecare dintre cele 8 orașe din care provin, participanții selectați vor realiza câte 25 de interviuri cu oameni de toate vârstele. Întrebările adresate vor avea ca principal obiectiv construirea unui tablou care să reflecte relația pe care locuitorii din  Bârlad, Bistrița, Craiova, Roman, Roșiorii de Vede, Sfântu Gheorghe, Tulcea și Zalău o au cu orașele lor.

Răspunsurile colectate vor sta la baza a două scenarii, pe care adolescenții selectați le vor transforma în timpul Tabărei de arte performative și revelații în două producții artistice: un spectacol de teatru și un film de scurtmetraj. Cele două produse culturale vor fi prezentate în premieră, în luna august, în cadrul Laboratorului din Alexandria, și se vor întoarce pe scenă și pe marele ecran cu ocazia Festivalului național de teatru tânăr.

FOTO: IdeoIdeis / Laisa Baltă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.