DEMILIOANE.RO

EXPERIENTE, OAMENI, LOCURI, STIRI #DEMILIOANE

Cum trișez cu metroul

Toată lumea se plânge de lipsa de timp. Invariabil intru și eu în categoria asta, uitând că până la urmă timpul este ceva ce noi controlăm în această lume. Prin decizii aparent mici putem face ca 24 de ore să treacă fără să ne dăm seama sau să pară cât o săptămână. Sunt multe cazurile când povestea asta e bună să o vând la o gogoșerie și nici măcar acolo să nu o înghită cineva, dar am descoperit un moment al zilei când pot valorifica mai bine timpul: drumul la și de la serviciu.

Dacă sunt comod sau cu lucruri multe de cărat după mine, mașina mă duce din Militari în Pipera și în două ore. Asta dacă trebuie să ajung dimineața, când tot Bucureștiul se mută în zona corporatistă. Dacă aleg însă metroul, după puțină răbadare arătată la peron, cât să pot intra într-un tren, descopăr că fac același drum în aproximativ o oră. Și mai ieftin. Un pic mai transpirat, cu câteva zâmbete furate pe ascuns sau mai pe față, cu niște chipuri încruntate de zici că sunt toți oamenii de bine după o întâlnire cu Dragnea, timpul se scurge rapid în metrou. Dar mai este un avantaj: altcineva conduce iar eu mă pot concentra pentru a folosi timpul altfel decât să dau scroll feedului de Facebook. Cărțile se citesc mai ușor când ești blocat într-un loc. În plus, este evadarea perfectă din aglomerație.

Înainte să fac un interviu pentru radio cu Meik Wiking, CEO al Institutului pentru cercetarea fericirii din Copenhaga și unul dintre cei mai de seamă experţi în fericire din lume, m-am pus să-i citesc cărțile.

Fiind fix în perioade de BR (Business Review) și tot felul de analize și planuri cu manageri aflați mereu în paradigma a 48h concentrate în 24, singurele momente în care am putut să-i explorez gândurile au fost în timpul drumului cu metroul sau dimineața, când am înlocuit dușul rapid cu cel puțin o jumătate de oră de răsfăț în apă caldă, citind o carte optimistă.

În metrou, efectul a fost imediat. O carte pozitivă mi-a adus zâmbet într-o situație oarecum stresantă. Înghesuit între necunoscuți, eram în spațiul meu restrâns cu un zâmbet și o atitudine relaxată. Așa au intrat oameni cu mine în seamă, m-au întrebat de carte. Ne-am zâmbit. Ne-am salutat. Și am văzut o normalitate într-un gest simplu. Eu am ”trișat” câștigând timp, dar și valoare adăugată unui drum de care nu am cum să scap.

P.S. Încercați o căutare după proiectul pornit de Reinier Gerritsen, care a fotografiat oamenii citind în metrou. În 2016 a avut o expoziție în New York, pe care încă o puteți vizita online pe site-ul Julie Saul Gallery.

La povești cu Meik Wiking, căutătorul secretului fericirii